CHEWBACCA
Mi-am făcut un nou prieten; mi-am permis să-l alint Chewbacca. Să spunem că frumusețea nu-i este cel mai puternic aliat, însă este agreabil și de nădejde, un SUV veritabil pe care te poți baza cum trebuie – Subaru Forester e-BOXER, adică trecerea către sistemul hibrid de propulsie.
Minune, nu alta! M-am văzut la volanul unui Subaru (automobil pentru test drive) după ani de zile. Prea mulți ani, pentru un admirator al mărcii. Subaru este un producător căpos, aș îndrăzni să-i spun, care în ritmul japonez al vieții s-a încăpățânat să nu se abată de la un drum propriu. Nu toți clienții moderni de automobile pot înțelege asta… În România, marca a fost discretă în ultimii ani. Noroc de unii inimoși precum oamenii de la dealear-ul Subaru din Brașov – Auto Kino – care se încăpățânează să ofere publicului posibilitatea de a se îndrăgosti iremediabil de spiritul Subaru. Modelul Forester a fost lansat în anul 1997. Un SUV în cel mai pur mod cu putință, un vehicul pentru care nu a existat altă cale decât cea a sistemului de tracțiune integrală permanentă. Asta s-a păstrat până în zilele noastre, posibilitatea unui Forester 4×2 fiind la fel de plauzibilă precum, să zicem, renașterea mărcii ARO. Noul Forester este robust, are un aspect puternic masculinizat, cumva fioros. Mi-e limpede că nu
va cădea prea des cu tronc domnișoarelor care pun mare preț pe imagine.
Comments
Lucian Brad
As face o mica corectie la review : chiar daca nu par impresionante (la prima vedere ) performantele sstemului electric cred ca au totusi un impact pozitiv major intr-un traffic foarte aglomerat : spuneti in articol ” de-a dreptul neglijabil, cinstit vorbind, pentru că orice deplasare urbană ai face, șansele de a depăși rapid viteza de 35 sunt maxime” . Serios ? Mult success in Bucuresti sau in alte localitati la fel de agglomerate sa depasiti cei 35 km / h
In Bucuresti viteza medie de deplasare nu depaseste in cele mai mult cazuri 12-14 km / h
Ideea de Mild-Hybrid este una foarte corecta : te ajuta sa ramai la niste consumuri cate de cat mai normale in conditii de trafic bara la bara . Acolo este consumul cel mai mare – implicit poluarea ! Cand te tarai efectiv in cozi interminabile de masini este absolut genial sa NU mai fie nevoie sa porneasca motorul termic la fiecare inca 3 metri pe care-I faci !
Ati spune ca un „full” hybrid e mai bun : nu neaparat – pentru ca asta ar impune acumulatori de mare capacitate care ar creste si mai mult masa masinii (si evident si pretul ) – afectand atat dinamica cat si consumul – deci ar fi un fel de „cerc vicios” !
Prin urmare solutia cu Mild Hybrid n-o fi perfecta – insa pare un „compromis rezonabil”
Lucian Brad
Si mai mult : cred ca cei 60 Nm ai motorului electric (nu sariti ! STIU ca NU se aduna cuplurile individuale ale celor 2 motoare ) sau macar o parte din ei – vor ajuta motorul termic in solicitarile maxime (gen depasire din scurt sau panta ) astfel incat acesta sa nu se mai tureze excesiv – rezultand si de aici o reducere de consum – deci iarasi un castig
De fapt cu cat ma gandesc mai mult la solutia aceasta tehnica sunt din ce in ce mai convins ca sistemele Mild Hybrid au poate chiar mai mult sens decat hybridele „clasice” – tocmai pt ca au o eficienta mai buna – si aici ma gandesc inclusive la costuri
Pana la urma e mai putin relevant faptul ca nu pot merge intregul drum de acasa pana la birou si retur DOAR in mod EV – ceea ce oricum nu e fezabil nici macar la hybrizii clasici – ca si aceia tot trebuie sa porneasca motorul termic pt a incarca acumulatorii (exceptand cazul in care vorbim de masini Plug-in Hybrid – care deja sunt alta discutie din toate punctele de vedere ) – cat faptul ca exact in portiunile extrem de agglomerate de drum Mild-Hybrid-ul ajuta la minimizarea folosirii motorului termic