Mazda 3 MPC

Monstrul e alb și răcnește Zoom-Zoom !

În fine…fiecare cum simte. Pe la noi n-a prins obiceiul ăsta, dar fără urmă de îndărătnicie răspundem la solicitare. Unde e de reparat, orice cu plăcere; pentru ce e în plus, cu mașinile noastre știm bine ce să facem, cu celelalte…cum vrei așa iese!

Dincolo de dungulițe și panseluțe, s-ar preta pentru amatorii de liniuțe, pentru că în realitate 265cp vorbesc de la sine – deci cu atât mai mult a meritat atenția. Noi întotdeauna am arătat clar că punem preț cel mai mult pe atitudine, însă puterea are peste tot aceeași unitate de măsură.

Bun venit în cercul nostru, și grijă mai mare în viitor! Cu amărăciune în glas privindu-se în oglinzi, la plecare a suspinat…m’az da pe-un WRX !